vineri, 25 aprilie 2014

Sport si sanatate!

Cu ani in urma era de neconceput ca miscarea sa nu faca parte din rutina zilnica. Oamenii mergeau la munca campului, culegeau fructele din copac, munceau de dimineata pana seara. Activitatea fizica si hrana ii ajutau sa isi pastreze sanatatea timp indelungat. Suntem facuti pentru miscare si functionam mai bine din toate punctele de vedere atunci cand exista in programul nostru cat mai multa miscare. Se stie ca la ora actuala sedentarismul este calea cea mai scurta catre moartea prematura.
Aparatul executant al miscarii cuprinde: sistemul nervos, sistemul muscular, sistemul osteo-articular si de asemenea , intervin in miscare aparatul cardiovascular, sistemul respirator, endocrin, tesutul gras, fascii.

Ce implicati are miscarea asupra sanatatii?


  • in primul rand, miscarea te bine dispune, deoarece in timpul exercitiului fizic are loc o eliberare de hormoni responsabili de aceasta stare de bine. Astfel, prin miscare putem combate depresia,  inlatura anxietatea si stresul.
  • intareste inima, scade tensiunea arteriala si pulsul de repaus, protejand astfel inima si vasele de sange.
  • intareste oasele, ajutand la fixarea calciului si a altor minerale
  • scade nivelul LDL-colesterolului sangvin si deseori creste nivelul HDL-colesterolului, reducand astfel riscul cardiac si vascular
  • ajuta in controlul diabetului
  • ajuta la mentinerea greutatii corporale prin dezvoltarea musculaturii si arderea grasimii. Exercitiul fizic moderat scade pofta de mancare prin cresterea temporara a nivelului zaharului sangvin.
  • Imbunatateste circulatia sangvina, creste forta intelectuala, ajuta la mentinerea unei stari de sanatate optime
  • studiile arata ca persoanele ce efectueaza un exercitiu fizic regulat sunt mai optimiste, au o imunitate mai buna,crescand astfel rezistenta in fata bolilor
  • constituie un factor de longevitate
Exercitiul fizic  in aer liber este cel mai benefic organismului. In primul rand, mersul pe jos este un exercitiu fizic extrem de benefic si la indemana oricui. Apoi putem alege inotul, ciclismul, jogging-ul (alergatul), urcatul scarilor, exercitiile in spatiile special amenajate, etc.
Pentru a fi cat mai eficient, exercitiul fizic trebuie sa fie executat intr-un ritm vioi si sa dureze cel putin 15-20 minute fara intrerupere. Pentru beneficii maxime 30-40 min. de exercitiu fizic, iar pentru cei cu probleme de greutate, durata exercitiului fizic trebuie sa fie de o ora pe zi.
Pentru scaderea in greutate, alergarea de rezistenta este cea mai indicata, deoarece pune in miscare grupe mari de muschi. Dupa efectuarea exercitiului fizic nu se mananca 2-3 ore pentru ca organismul sa isi refaca rezervele energetice apeland la depozitele de grasime si nu din aportul alimentar.

A alege sportul este o cale sigura catre sanatate.  Sportul nu trebuie sa fie o corvoada, trebuie sa alegem ceea ce  ne face placere si sunt destule modalitati prin care o putem face daca incercam sa iesim din confortul nostru zilnic. Este doar o chestiune de alegere pentru a-ti recapata energia, sanatatea si supletea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu